Cum comentează șeful ANPC, Horia Constantinescu, „prietenia de 31 de ani” cu patronul de la Ferma Dacilor: „Nu am să îmi reproșez nimic”

Cum comentează șeful ANPC, Horia Constantinescu, „prietenia de 31 de ani” cu patronul de la Ferma Dacilor: „Nu am să îmi reproșez nimic”
Publicat: 27/12/2023, 11:19
Actualizat: 27/12/2023, 11:23

Șeful Protecției Consumatorilor, Horia Constantinescu, a reacționat în legătură cu „prietenia de 31 de ani” care îl leagă de patronul de la Ferma Dacilor, unde un incendiu violent a izbucnit în a doua zi de Crăciun și a dus la moartea a cel puțin șapte oameni.

„Aș fi vrut să scriu un mesaj lung legat de nenorocirea de la Mizil. Nu pot spune decât: Dumnezeu să îi ierte pe cei care au pierit în incendiu! De la ce am mâncat eu acolo și promovarea produselor românești până la incendiu numai în mintea unora pot fi făcute legături. Nu știu câți dintre dumneavoastră atunci când mâncați într-un local cereți toate autorizațiile.

A mi se transfera vina altor autorități numai pentru că dă bine mi se pare jenant. Mă cutremură gândul că și la nivelul altor locații promovate se pot întâmpla lucruri neprevăzute și să devin țapul ispășitor. Mă întreb de ce nu se demarează o modificare a constituției și a codului penal pentru ca tâmpeniile făcute la un moment dat în viață să devină o condamnare pentru tot restul existenței. Să se discute și la nivelul bisericii pentru a fi eliminate spovedania și iertarea păcatelor.

Reintegrarea în societate trebuie de asemenea eliminată și trecut negru pe alb faptul că odată ce ai furat cireșe în copilărie nimic și nimeni nu te va putea vreodată ierta. Nu există condamnare mai mare ca aceea de a îți îngropa propriul copil. Îmi este greu să cred că cineva ar fi putut accepta aceste riscuri expunându-și propria familie”, a scris, miercuri, pe Facebook, Horia Constantinescu.

„Pentru ce ar trebui să mă scuz eu?”

„Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz eu?! Că în urmă cu 30 de ani îmi făceam prieteni fără să consult înainte globul de cristal și să aflu ce urmează să facă aceștia în viață?! Că m-am oprit să mănânc jumări fără să iau în calcul trecutul celui care le produce?! Că am promovat un producător local și produsele acestuia?!

Ar trebui probabil construit un lagăr unde să fie trimiși toți cei care la un moment dat au făcut tâmpenii mai mari sau mai mici! Cornel Dinicu își va îngropa unul dintre copii! Este cea mai mare condamnare și pedeapsă! Dumnezeu să îl odihnească și să dea putere părinților! Tot Dumnezeu în mărinimia lui să ierte și să-i protejeze pe toți cei care au pierit in incendiu! Eu voi continua să vin la birou la aceleași ore și să-mi fac treaba exact așa cum trebuie! Nu am să îmi reproșez nimic și doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!”, a mai scris șeful ANPC.

Cum lăuda șeful ANPC, Horia Constantinescu, Ferma Dacilor. „Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani”

În urmă cu două luni, șeful ANPC, Horia Constantinescu, lăuda complexul Ferma Dacilor, care marți a fost distrus de un incendiu care a dus la moartea a șapte persoane, printre care doi copii. (Mai multe detalii puteți citi aici…)

Într-o postare pe Facebook, în 21 octombrie, Constantinescu lăuda pensiunea din Tohani și vorbea despre prietenia sa de peste 30 de ani cu Cornel Dinicu, patronul complexului.

„Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați. Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public. Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani. Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele românești, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o șansă mult mai mare, în fața celor străine.Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiți nicăieri, în lume. Brânzeturile sunt producție proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse. Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie. P.S. am adăugat dulceaţa de… ROȘII!”, scria Constantinescu pe contul lui personal de Facebook.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cum s-ar fi declanșat incendiul devastator de la Ferma Dacilor. Ce s-a întâmplat la mansarda unde erau cazate victimele

INCENDIU puternic la pensiunea „Ferma Dacilor”, din Tohani, Prahova. Un copil și un adult au decedat

DECLARAȚII EXCLUSIVE | Tragedie la Ferma Dacilor din Prahova. Prefectul Nanu: Un copil a fost găsit carbonizat, acoperișul a căzut peste zona centrală

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât de mare poate crește creierul animalelor? Misterul e la un pas de a fi...